Melasma: cauze si tratament

Melasma este o afectiune cutanata, mai frecvent intalnita la femei, caracterizata prin prezenta de pete maro-gri, de obicei la nivelul fetei (obraji, piramida nazala, frunte, barbie, buza superioara). Poate sa apara si la nivelul trunchiului (mai frecvent pe brate sau gat).

Factorii favorizanti sunt:

– expunerea la soare, solar;

– tulburarile hormonale (sarcina, cand apare asa-numita “masca gravidica”);

– medicamentele (anticonceptionale, unele antiinflamatorii nesteroidiene etc.);

– produse / afectiuni / proceduri  care irita pielea: produse topice fotosensibilizante.

Diagnosticul diferential trebuie efectuat cu alte afectiuni care determina hiperpigmentari noninflamatorii si postinflamatorii: acnee, lichen plan, dermatita contact iritativa, dermatita contact alergica, psoriazis, dermatita atopica etc.

Tratamentul cel mai important este protectia solara, care se realizeaza cu ajutorul cremelor dermatocosmetice cu SPF 50+, care trebuie aplicate in cantitate suficienta si la fiecare 2 ore in caz de expunere prelungita la soare, dar si cu ajutorul palariei, hainelor.

Tratament laser pentru melasma

Tratamentul consta in :

– intreruperea medicamentelor fotosensibilizante (topice si per os);

– utilizarea cremelor depigmentante (tretinoina, hidroquinona, acid azelaic, acid kojic etc.);

– proceduri dermatoestetice: microdermabraziune, Geneo bright,  peeling chimic, dermapen, laser, IPL, mezoterapie injectabila, PRP.

Mezoterapie injectabila ca tratament pentru melasma

Perioada ideala pentru tratarea melasmei cu ajutorul laserului este sezonul rece, in lipsa razelor nocive ale soarelui. Insa melasma poate fi tratata si in perioada de vara, prin mezoterapie, cu substante special concepute pentru melasma. (pacienta din imagine este la a treia procedura de mezoterapie, in completarea sedințelor de laser pe care le efectueaza in perioada de iarna).

Asadar, tratamentul necesita mai multe sedinte, la intervale variabile de timp, si este unul individualizat, personalizat dupa un consult dermatologic in prealabil. De multe ori sunt necesare proceduri combinate.

E important de retinut ca, desi multi promit tratarea anumitor probleme sau aspecte ale pielii, doar medicul dermatolog este specialistul care intelege cu adevarat pielea si afectiunile ei si poate stabili un plan corect si complet de tratament.